Bobby: Sambata m-am plimbat intr-un Mercedes-Benz SLS AMG si am condus un SL500 formidabil. Dar poate ca eu sunt ceva mai blazat, pentru ca am tot condus si am fost in super masini. Dar Andra, cea care are grija de tot ce e comunitate si implicare la RevvNation, a fost si ea acolo si se vede in randurile de mai jos ce entuziasta era. Eu eram doar suparat… pentru ca as fi vrut sa conduc SLS-ul :D
Sambata am trait cea mai intensa experienta legata de masini pe care am avut-o vreodata. Inca imi mai simt sangele pulsand cu furie in ceafa si-mi aduc aminte de o replica din Fight Club: “After fighting, everything else in your life got the volume turned down.” In cazul meu ar suna cam asa: “After being in a Mercedes Benz SLS AMG, everything else in my life is so slow.” Sambata am fost cu Bobby la Mercedes-Benz Star Experience Fascination Unlimited si am avut parte de o jumatate de zi extrem de reusita. Ca mare iubitoare de masini ce ma aflu (ca sa nu zic obsedata), sa fiu intre cele mai de seama exemplare de Mercedes-Benz, cu multi cai putere sub capota, nu putea fi decat un prilej de maxim entuziasm. :D
Cei de la Mercedes au facut o selectie a celor mai frumoase modele ale lor, asa ca au fost de la G 500, ML 63 AMG, E Coupe, E Cabriolet, AMG, SL si SLK pana la BlueEFFICIENCY cu S Hybrid, C 200 CDI si C 200 CGI. Toate asteptau cuminti sa fie dezlantuite, iar eu nu m-am abtinut de la a le poza, asa ca am umplut vreo jumatate de card. Desigur ca a fost o masina care le-a eclipsat pe toate, si anume Mercedes-Benz SLS AMG – super masina de 150 000 euro (fata TVA) a celor de la divizia AMG.
L-am ascultat pe Michael Thum, Even Manager si Product Trainer la Mercedez-Benz, care, impreuna cu echipa de piloti si ingineri, ne-a explicat tehnologia incorporata in SLS AMG si concepetele integrate in celelalte modele. Disciplinati, relaxati, germanii aveau un zambet in coltul gurii, stiind ca si-au facut treaba cum trebuie si au mai dat lumii o noua masina care sa zguduie soselele.
Daca nu stiti, aceasta super masina a setat un nou standard in materie de motoare, fiind cel mai puternic V8 standard cu aspiratie naturala. SLS-ul are o structura facuta complet din aluminiu, care cantareste doar 241 kg. Mai are o cutie de viteze plasata in spate si dubla acceleratie. Motorul de 6,2 litri dezvolta 571 cai putere si accelereaza de la 0 la 100 km/h in 3,8 secunde. Top speed e limitata electronic la 317 km/h. Divizia AMG a creat propria masina de la zero, fiindca SLS-ul este un concept complet nou, dezvoltat in 3 ani de cercetare, teste si finisaje. Rezultatul este fenomenal!
SLS-ul este o masina frumoasa din orice unghi. Are un magnetism puternic, fiindca odata ce ai vazut-o, n-o mai poti uita. Daca ai ocazia sa urci in ea, n-ai cum sa nu observi formele perfecte, precizia fiecarui element, eleganta si supletea. SLS-ul este pasiune pura. Pe dinafara e ca o felina, cuminte si gratioasa, dar pe dinauntru e o fiara care abia asteapta sa atace cu furie asfaltul.
Inainte sa ma urc in SLS, habar n-aveam ce ma asteapta. Eram entuziasmata la maxim sa fiu in masina care zboara, iar asta se vedea dupa zambetul larg pe pe fata mea. “Are you scared?”, m-a intrebat pilotul de la Mercedes care urma sa ne arate ce poate bestia. I-am spus ca abia asteptam momentul asta. Frica n-are ce cauta in ecuatie. “Here we go, nice and steady”, mi-a spus. Doar ca “nice and steady” de la 0 la 100 km/h in 3,8 secunde e mai rapid decat imi puteam imagina. N-am avut timp sa clipesc. Nici macar sa gandesc. Doar am simtit viteza prin vene. In prima curba, SLS-ul a alunecat gratios, iar apoi s-a dezlantuit printre jaloane. Perfect precis, dar complet dezlantuit. Desi spatiul a fost insuficient pentru a-si arata intregul potential, eu am ramas fascinata de forta motorului in V8. SLS-ul e pe atat de salbatic, pe cat e de tehnologizat. Viteza pura pe care am simtit-o in aceasta bijuterie de masina m-a facut perfect fericita! Stiu cum arata raiul pentru mine. Cu adrenalina in sange si cu inima inca zvacnind, am iesit din masina. SLS-ul imi intiparise un zambet imens, care abia imi mai incapea pe fata. “This is not a car, this is a work of art”, i-am spus pilotului, multumindu-i pentru cea mai tare experienta auto de pana acum! “A cockpit. An engine. Two wings. Is this still a car?” – eu as spune ca e mai mult avion decat masina.
Apoi am avut parte si de un safety training cu un E Class facut special in acest scop, fiindca i se puteau dezactiva toate optiunile de siguranta (spre deosebire de un Mercedes normal, unde, chiar daca se deazctiveaza ESP-ul, raman o serie de sisteme de siguranta active). Aceasta demonstratie a avut ca scop sa vedem diferenta pe care o aduc sistemele de siguranta concepute de Mercedes. Un alt pilot de la Mercedes ne-a condus intr-un drift super distractiv (fara ESP & co.) si apoi intr-un altul, mult mai retinut, acolo unde toate sistemel de siguranta si-au facut treaba excelent. E Class deja nu mai e doar o masina, e un organism care are grija de soferul si de pasagerii sai. In cazul unui derapaj, scaunul iti sustine spatele, partile laterale ale scaunului iti sustin corpul, iar geamurile si trapa se inchid automat. Masina are grija de tine. Cum sa n-o iubesti?
Mi-a placut foarte mult si sistemul lor conceput pentru unghiul mort. Ai un triunghi rosu si un semnal sonor care te avertizeaza, cand vrei sa virezi, ca ai o masina in unghiul mort, in cazul in care virajul e pe aceeasi traiectorie cu cea a masinii din spate. Si-a facut aparitia si un exotic Ferrari 458, pe care l-am prins in cateva poze.
A fost o zi excelenta, iar eu nu pot decat sa ma bucur ca reusesc sa fiu atat de aproape de masinile care-mi fac zilele frumoase si pe care visez sa le conduc candva! Cu un singur regret am ramas dupa eveniment, si anume cu cel legat de lipsa unui circuit la noi in tara. Sper ca intr-o zi sa avem unde sa ne bucuram de masinile astea senzationale si sa le testam potentialul. Ne-am intors acasa cu GLK-ul pe care il conduce Bobby, pe care simteam ca voia sa-l “calce”, dar nu avea unde. Eh, intr-o zi… :)