Concluzii
M-am oprit pe la 20 de ani cu povestea si intrebarile de mai sus (si in realitate, de altfel, tot mintea de-atunci o am, desi varsta e oarecum mai inaintata). Nu de alta, dar dupa primii 20 de ani, lucrurile nu devin mai simple, dimpotriva. Devin din ce in ce mai complicate. Si probabil ca mi-ar trebui o viata sa scriu intrebarile care apar – mai ales ca e mai aproape in timp si mi le aduc aminte. Mai mult, zilele trecute a mai aparut o intrebare stresanta, in timp ce ma plimbam prin Diverta: de ce exista doua carti despre cumparaturi, cu titlu asemanator? Confesiunile unei shopoholice si Memoriile unei obsedate de cumparaturi. Sau ceva de genul. Si culori similare: roz si… tot roz.
O gramada de intrebari apar pe masura ce fetele din jurul nostru cresc (odata cu formele lor). Intotdeauna mi s-a parut ciudat cat de multe stereotipuri exista in mintea feminina cand e vorba de barbati. De la ideea ca ne gandim numai la sex, pana la faptul ca nu suntem in stare sa ne implicam intr-o relatie (ok, asta poate ca are un sambure de adevar :D ), o gramada de idei preconcepute care ne ard sub fund cand ne e lumea mai draga. Si noua, si voua.
Ce ar vrea, deci, barbatii? Ca din cand in cand sa luati in considerare ca si noi gandim cu capul de pe umeri. Rar, poate, dar se intampla. Si ca ne punem la fel de multe intrebari despre ceea ce ganditi voi. Si ca nici noi nu ne dam seama ce ganditi. Si ca la un moment dat hotaram ca nu mai are rost sa ghicim si incepe sa nu ne mai pese. Pana ce intalnim pe altcineva, care pare interesant de cunoscut. Si ciclul se reia.
Intrebarea cea mai cea: de ce ne temem de implicare? Nu ne temem, vrem sa ne implicam. Dar, de cele mai multe ori, nu cu persoana care vrea sa se implice cu noi :))
Ah, si un sfat: daca spunem ca sunam si nu sunam, ar cam trebui sa va luati gandul ca se va intampla. Nu si eu, e adevarat. Eu sun cand pot, sunt doar foarte ocupat, de asta nu apuc :D
===============
Cam aici se termina postul. Comentarii, in situatia in care aveti… mai jos, bineinteles :P
