pe langa o gramada de lucruri buna (da, chiar sunt o gramada), am avut parte si de o gramada de accidente mai mari sau mai mici… mai multe in numar decat in toti ceilalati 25,5.
Sa recapitulam:
Februarie, 2005, Busteni: Voiam si eu sa ma dau cu sacul pe derdelus si sa sar peste un damb de la capat ca de pe trambulina (toti copiii asa faceau). Am uitat ca am 90 de kg si ca prietenii mei ma imping cu viteza unui MIG. Si ca MIG-ul am patit-o… saritura ca la carte cu tot cu sac de la trambulina, zbor planat 4m si oprire brusca intr-un ciot. Piciorul… ca ciotul care trebuia sa imi intre in cap a ratat cu vreo 5 cm ceafa. Concluzie:pauza. O luna am mers intr-un picior (“topai de bucurie ca ma vezi, nu?” – gf), mi-am revenit, am jucat fotbal, inca o luna.
Iunie, 2005, Bucuresti, Calea Mosilor: Plec de la semafor, vorbesc la telefon si ma uit dupa masina unei prietene. Ala din fata pune frana. Si eu, dar muuuuult prea tarziu. Concluzie:o luna jumate am mers cu masina botita.
August, 2005, Bucuresti, 1:30am, in dus: o alunecare draguta, o chiuveta care a venit dupa mine, un cap de un colt, spital. Detaliile in posturile anterioare. Concluzie:o dunga in plus in cap (vreo 5cm) si 5 copci.
Azi: aproape mi-am dat un deget peste cap cand mutam un fotoliu.
La o privire rapida, nu e chiar asa de dramatic. Daca aceste evenimente se derulau in decurs de 10 ani, nu era o problema. Dar cand se intampla in 9 luni, deja incep sa imi pun intrebari.
