Se pare ca este o posibilitate, si nu una indepartata. Depinde cine o realizeaza si cum o pune in practica (o solutie Open Source nu mi se pare o idee buna – a fost sugerata undeva). Banii pentru bloggeri, alti bani decat cei din Adsense, pot fi realitate in curand.
Ideea a venit de la Razvan Varabiescu (cititi si interviul din Metropotam) si se pare ca multi dintre bloggerii din Romania sunt tentati de o asemenea posibilitate: sa pui bannere pe blogul tau, dintr-un cos deja existent si sa iei bani in functie de numarul de aparitii.
Desigur, pot aparea o multitudine de probleme, sunt o gramada de amanunte care pot merge prost (dovada programul celor de la Neogen, similar cu Adsense, care este o gluma proasta), dar macar putem incerca.
Din cate am inteles, Razvan ar avea si posibilitatea, foarte importanta, de altfel, de a avea acces la diferiti cumparatori de publicitate pe care sa ii convinga ca un numar mare de bloguri, cu un numar de pageviews care poate concura lejer cu cele ale gsp.ro (comparatia lui Razvan), pot oferi un partener viabil pentru publicarea de reclama.
M-am gandit la doua motive care ar putea darama toata ideea insa: bannere Flash care acopera 3/4 din pagina (nu as pune asa ceva pe blogul meu nici daca ma platesti cu 30$/1000 aparitii… si ar fi ceva bani daca as pune pe toate) sau locatii obligatorii (de exepmplu primii 100 de pixeli din pagina) care sa te oblige sa modifici template-uri samd sau sa nu se potriveasca in pagina. Sunt de acord sa ti se impuna sa pui bannerul “above the fold“, desi cel mai bine ar fi sa poti alege diferite pozitii si sa fii platit in functie de pozitia in care pui banner-ul (se poate lua ca exemplu de situare si heatmap-ul oferit de Google pentru Adsense).
Mai multe, cand imi vin idei…