Sambata am fost in trecere pe la targul de carte Gaudeamus. Nu voiam sa stau foarte mult, nu imi place in weekend pe-acolo, pentru ca e extrem de aglomerat. A fost insa singurul moment cand am putut merge.
Oricum, inca de la intrare am dat de Alina Constantinescu, care mi-a spus ca e pe-acolo si Cristina Bazavan. Asa ca m-am dus sa o salut. Si in timp ce discutam maruntisuri, mi-a zis ca trebuie neaparat sa merg sa iau biografia lui Andre Agassi, ca a auzit ca e super misto. Auzisem si eu ceva asemanator cand s-a lansat, am zis ca o iau pe Kindle, dar am uitat.
Eh,ce mai tura-vura, am cumparat cartea pana la urma.
De ce, totusi, o urasc azi pe Cristina? Pentru ca aseara la 11 seara m-am bagat in pat, sa dorm, si am luat cartea, sa citesc putin din ea. Si am citit pana la 6 dimineata. Toata cartea. Asa ca acum sunt tahui de cap si am o zi plina de intalniri (succes! :)) ). Da, cartea e ATAT de misto.
In primul rand, e scrisa la persoana 1, intr-un ritm extrem de alert si cu o gramada de trairi interioare, extrem de intime. De la senzatia pe care spune el ca a avut-o toata viata (aceea ca uraste tenisul din tot sufletul), pana la evolutia sa, reinventarea, de cel putin doua ori, apoi rezistenta la cel mai inalt nivel pana la 35 de ani.
E o poveste care te invata ca sunt anumite momente cand nu te poate ajuta nimeni, daca tu nu vrei schimbarea, dar ca, atunci cand vrei, oamenii din jurul tau pot sa te duca unde nu ai crezut vreodata ca poti ajunge. E o carte din care oricine poate invata ceva, mai ales antreprenorii (cum ziceam si aici).
Mergeti si cumparati cartea (e publicata de editura Publica) sau cumparati-o pentru Kindle de pe Amazon. Si aveti mare grija, incepeti sa o cititi intr-o dimineata. Sau intr-un weekend. Nu de alta, dar cele 4 ore dormite de mine azi nu sunt cel mai fericit lucru :)
“Sunt un om relativ tânăr. Treizeci şi şase de ani. Dar mă trezesc ca şi cum aş avea nouăzeci şi şase. După trei decenii de sprinturi, opriri bruşte, sărituri înalte şi aterizări brutale, corpul meu nu mai pare să fie corpul meu, mai ales dimineaţa. În consecinţă, mintea mea nu mai pare să fie mintea mea. Pe când deschid ochii sunt un străin pentru mine însumi şi deşi, încă odată, acesta nu e un lucru nou, e mai pronunţat dimineaţa. Trec repede prin faptele elementare. Numele meu e Andre Agassi. Numele soţiei mele e Stefanie Graf. Avem doi copii, un fiu şi o fiică, de cinci şi trei ani. Trăim în Las Vegas, Nevada, dar momentan locuim într-un apartament al hotelului Four Seasons din New York, pentru că joc la US Open 2006. Ultimul meu US Open. De fapt, ultimul meu turneu. Trăiesc din tenis, deşi urăsc tenisul, îl urăsc cu o patimă întunecată şi secretă, şi totdeauna l-am urât”. Andre Agassi
