Au aparut si rezultatele de la survey-ul organizat de Carmen Holotescu de la Timsoft impreuna cu Cristian Manafu.
Inainte de a face o analiza a raspunsurilor, trebuie sa spun ca 1000 de bloguri active in blogosfera romaneasca mi se pare un numar apropiat de realitate.
Cum s-ar putea face o analiza mai buna? Eu as face o cautare dupa “pentru” pe Technorati (“pentru” e un cuvant unic in limba romana: cuvant de legatura indeajuns de mare pentru a nu fi eliminat de motoare si indeajuns de des folosit ca sa poata fi gasit in 99% din posturile de pe bloguri) si as face o analiza in functie de URL si data aparitiei posturilor. Din pacate, imi lipsesc cunostintele necesare pentru un asemenea script.
Concluziile sondajului? Iarna nu-i ca vara si la noi nu e ca in Statele Unite:
1. Nume si prenume: 18% din romani nu isi dau numele, spre deosebire de 55% dintre americani. Bineinteles, rezultatul este o consecinta a faptului ca in Romania nu exista politici ale firmelor referitoare la scrierea de bloguri si a faptului ca varsta a peste 50% din bloggerii care au raspuns este sub 25 de ani (neangajati? :D ). Bineinteles, motive mai sunt (este trendy sa ai blog: “Look, Ma, am blog… numele meu este…”).
2. Varsta: 18-25 de ani este segmentul cu cea mai mare acoperire, urmat indeaproape de segmentul 26-35 de ani. Este cumva normal, avand in vedere ca este segmentul de varsta care adopta cel mai rapid noile tehnologii.
3. Sex: Mai multi barbati decat femei in blogosfera romaneasca, desi se spune ca femeile sunt mai predispuse la a scrie un jurnal. Asta nu mi se pare asa de surprinzator, intr-o societate in care locul femeii e inca la cratita, in timp ce barbatul a evoluat si nu mai sta afara cu nasul bagat in motorul masinii, ci la calculator si joaca “Cantar” cu un pusti de 10 ani. In consecinta, femeia nu prea mai are timp sa ajunga si la calculator…
4. Educatie: Minim liceul pentru toti cei care au raspuns. Cum 59 au raspuns ca au ca nivel de educatie “Liceul” si, la intrebarea 5, doar 22 au spus ca sunt elevi… sa inteleg ca restul de 37 sunt absolventi de liceu si gata? Ma surprinde, chiar nu ma asteptam sa fie aproape 12% din cei care au raspuns (nu au intrat la facultate sau pur si simplu au ales sa nu mai continue studiile?)
5. Domeniul de activitate: clar, IT-ul conduce, urmat indeaproape de Media si Marketing (studentii nu ii pun pentru ca nu au relevanta ca domeniu de activitate, inca :D )
6. Localitate: Bucuresti conduce (faptul ca broadband-ul e la putere se vede, plus populatia de 2,5 milioane), urmat de Iasi si Timisoara (ma mira ca un oras precum Constanta, de unde vin bloggeri precum Antonio Eram, Madalin Matica sau Marius Ciocan nu are decat 7 reprezentanti).
9,15: Medii de informare: Bloggerii nu se uita la TV dar citesc tot ce pot: site-uri, bloguri, presa…
11. De unde se acceseaza internetul: de acasa sau de la birou, Internet Cafe-ul evoluand in ultimii ani de la Internet Cafe la sala de jocuri (1% din cei care au raspuns au intrat pe net de la un i-cafe).
13,14: Internetul se acceseaza zilnic in proportie covarsitoare, iar majoritatea petrece cel putin 3-4 ore online (facand corelatia cu ocupatiile, e de presupus ca legatura la internet este permanenta, cu un Instant Messenger deschis si cu clientul de email la fel, chiar daca nu se face browsing in mod curent). Internetul a devenit parte din viata de zi cu zi (cand a fost picat Yahoo Messenger, cati v-ati simtit cu mainile legate? Ca sa nu mai spun cand nu ai net cateva zile si ai impresia ca esti rupt de lume – si iti dublezi factura la telefon?)
16: Activitatea preferata in timpul liber: as vrea sa stiu cati dintre cei care au scris se ridica de la calculator in timpul liber?
17: In ce an ati auzit de bloguri prima data? 2003-2005 reprezinta perioada de varf la nivelul Statelor Unite (alegerile) si este de inteles de ce majoritatea a aflat atunci despre bloguri.
46: Cand a fost deschis blogul [in care scrieti]? Mai mult de jumatate au raspuns ca in 2006: trendul a prins Romania, deja este o moda. Carmen spune ca dureaza 1-2 ani pana sa iti deschizi blogul, lucru cu care nu sunt de acord: cred ca deja perioada a scazut la 1-2 saptamani, daca nu chiar mai putin, in proportie de cel putin 50%. Dovada stau multitudinea de bloguri pornite si parasite, dovada ca cei care le-au pornit chiar nu aveau idee ce inseamna de fapt blogging-ul.
18. De unde ati auzit de bloguri? Observ ca 22% au auzit de la prieteni, ceea ce arata faptul ca a avea blog devine un trend/o moda (dupa IRC, conturi la site-uri de dating, la site-uri de social networking – hi5 -, acum hai sa ne facem toti blog…)
20. Ce termen preferati: blog sau weblog? Sa fie oare o conotatie oarecum negativa a “web” motivul pentru care mai mult de 90% prefera “blog”?
21. Bloguri romanesti urmarite: avand in vedere ca blogosfera este mica, faptul ca 70% urmaresc pana in 20 de bloguri nu ma mira. Corelat cu faptul ca majoritatea celor care citesc nu stiu ce e ala Feed Reader (ca urmare, intra pagina cu pagina), raspunsul nu este neasteptat.
22. Cate bloguri straine urmariti? Mi se pare foarte putin 1-5 bloguri pentru mai mult de 50% din cei care au raspuns. Asta imi confirma ceea ce spuneam acum cateva luni, cand am dat drumul la Forumul bloggerilor: majoritatea celor care scriu acum bloguri nu au cunostinte minime despre blogging (in Romania nu exista inca bloguri specializate pe asa ceva si, daca nu citesti bloguri de afara, nu ai cum sa afli). In consecinta, este nevoie de crearea de resurse pentru ei.
23. Ce feed reader folositi? 33% nu folosesc! Cum sa citesti mai mult de 20-30 de bloguri fara un reader? Mai mult, in proportie covarsitoare, cei care folosesc readere, folosesc clienti online, nu de desktop. Un avantaj este ca poti pastra oriunde lista cu feed-uri, un dezavantaj este ca nu poti sa citesti cand vrei ceea ce cauti (mai ales cand ai probleme cu legatura de net). Chiar ar fi interesant de vazut cati dintre cei care au raspuns folosesc un client de desktop pentru a citi mailurile…
25. Cat timp petreceti zilnic citind bloguri? Rezultatele sunt corelate cu numarul de bloguri citite: cat timp iti poate lua ca sa citesti 10-20 de bloguri? Mai mult de doua ore? Ar fi ingrozitor :)
26. Domeniile de interes sunt corelate cu domeniile in care lucreaza cei care citesc bloguri, precum si cu optiunile de petrecere a timpului liber.
27. Mai mult de 75% din cei care au raspuns considera informatiile de pe bloguri mai credibile decat cele din presa traditionala. As fi vrut sa stiu daca se refera la stiri sau informatii generale (cum sa etc.), insa.
Pe ansamblu, bloggerii din Romania abia acum incep sa aiba o audienta, audienta care le va forma stilul si modul in care scriu.Abia astept alegerile :D