Am gasit azi un citat (aici):
The winners in life think constantly in terms of I can, I will, and I am. Losers, on the other hand, concentrate their waking thoughts on what they should have or would have done, or what they can’t do. – Dennis Waitley
Si mi-am adus aminte de o discutie avuta cu cineva, in care eram intrebat cum de stiu ca RevvNation o sa mearga, ce sa fac in continuare samd.
Raspunsul?
Nu stiu sigur ca RevvNation va merge. Are atatea elemente care sunt impotriva incat sansele sa nu mearga sunt mai mari decat sansele sa mearga. Dar, din punctul meu de vedere, in acest moment orice proiect online are sanse asemanatoare. Singura solutie e sa diferentiezi cumva proiectul tau si sa te arunci cu capul inainte. Da, exista mari sanse sa te cam doara cand te lovesti cu capul… la un moment dat tot iti iese, daca dai indeajuns de mult si de des in peretele din fata. S-ar putea sa ai urme si cicatrici, dar de trecut treci, pana la urma, daca insisti.
Bineinteles, depinde de fiecare dintre noi sa isi dea seama, la un moment dat, daca nu cumva peretele prin care vrem sa trecem nu e cam gros. Si sa incercam sa il ocolim, sa il sarim sau, de ce nu, sa cautam alt perete de spart.
Cum stii in ce directie sa mergi? Ce sa faci?
Nu stii. Si nimeni nu iti spune. Daca ar exista o reteta standard am fi toti antreprenori. Da, ai nopti nedormite, ai perioade dificile (eu ma ingras in perioadele de stres, intr-o confirmare, parca, a faptului ca sunt complet pe dos), ai zile cand iti vine sa plangi de ciuda pentru ca ceea ce parea rezolvat pica in 30 de secunde… Dar iti revii cand cineva scrie pe twitter ca ii place ce incerci sa faci :)
Cand aveam 12-13 ani eram chiar timid. Mda, stiu, reveniti in 10 mnute, cand va opriti din ras :P Anyway, imi trebuia ceva curaj sa ma duc la cineva care imi placea sa vorbesc :) Si la un moment dat mi-am dat seama ca cel mai rau lucru care mi se poate intampla e sa mi se spuna NU. Adica pierdeam ceva ce oricum nu aveam. Mai mult, m-as fi intrebat ca prostu’ “dar daca…?”. Si atunci mi-am propus sa nu ma mai intreb niciodata “Dar, daca…?”.
Am jucat handbal multi ani (am fost chiar vicecampion national la juniori cand aveam vreo 14-15), dar abia dupa ce am luat decizia aia am ajuns sa fiu titular in echipa: incepusem sa trag la poarta din orice pozitie aproape, sa nu mai inchid ochii cand saream pe semicerc, sa analizez pozitia aparatorilor in teren pentru a-mi da seama cum sa ajut interii (am ajuns din extrema coordonator de joc, la un moment dat). Dadeam cate 7-8 goluri pe meci si 10-15 pase de gol, de unde inainte ma bucuram cand dadeam doua.
Bineinteles, exista si o parte negativa: poti exagera cu deciziile “curajoase”. Aveti grija, una e sa fii tampit, alta e sa iei o decizie mai riscanta. Daca e sa sari cu coarda elastica, e o decizie relativ tampita, dar mai degraba curajoasa. Daca e sa sari fara coarda e doar o decizie tampita.
In fiecare saptamana vine macar un tanar antreprenor la mine sa ma intrebe ceva despre proiectul lui. De obicei imi spune: “ce parere ai, o sa mearga?”. Evident, intrebarea e prost pusa. Iar raspunsul meu e: “tu crezi ca o sa mearga? Daca da, atunci chiar conteaza ce cred eu? Da-i drumul, apoi adapteaza-te…”. Si daca nu merge? Macar stii, nu? :) Altfel te vei intreba in permanenta “Dar daca…?” (am sa scriu un articol despre cum sa pui intrebari).
Nu pot intelege oamenii care amana deciziile. Incerc, dar nu pot. Da, asteptand indeajuns de mult, unele decizii pot parea proaste, dar te adaptezi ulterior, nu stai sa astepti sa se intample ceva. Cum spunea cineva, in pagina cu citate de mai sus: nu astepta oportunitatile, cauta-le tu. Nu va mira cum anumiti oameni par ca atrag oportunitati, avantaje, parteneriate etc.? Chiar credeti ca aia sunt cei mai norocosi oameni de pe planeta? Ca stau pe fundul lor si se impiedica oportunitatile de ei? Think again.
P.S.: nu, nu cred ca cei care isi asuma riscuri sunt neaparat castigatori sau ca cei care nu isi asuma sunt neaparat “losers”. Dar, din experienta, toti cei din a doua categorie ar vrea sa fie in prima, niciodata invers :)
P.P.S.: postul a inceput intr-o directie si s-a transformat intr-o destainuire si in ceva “venting”. Imi era dor sa mai scriu despre mine pe blogul meu :)
