Ma intreaba multa lume de ce mi se spune “Bobby”. A fost o fita, m-am trezit si eu ca alde Ion “Giovani” samd?
Povestea e de fapt mult mai simpla. CUm natura (si parintii) m-au fericit cu o sora mai mica, ea a fost cea care m-a “botezat”. Cand eram mici (ea avea vreo 2 ani si eu vreo 5), surioara nu imi putea spune Bogdan. Si, pentru ca era in voga Dallas atunci, mama i-a zis sa imi spuna Bobi. Sau Bobby. Sau Bobby. Sau Boby. Irelevant cum se scrie. Sa sune asa.
Doi ani mai tarziu, cand toti copiii de la bloc ma strigau asa, am inceput sa fac ore de engleza. Si profesoara m-a intrebat cum sa mi se spuna: Bogdan sau Andrei (Andrew)? Si eu i-am zis, cuminte, ca mie toti copiii imi spun Bobi. Si ea a zis: “AAAA, ok, atunci, spune dupa mine: My name is Bobby!”. Si a scris numele. Asa: BOBBY. Si asa am simtit ca e numele meu intotdeauna de-atunci. Nu sunt Bobi Voicu, Bobbi sau orice alta versiune.
Cand am venit, fericit student, in Bucuresti, am vrut sa mi se spuna Bogdan. Dar intr-un oras de 2 milioane de locuitori erau asa de multi Bogdani, incat simteam ca ma pierd in gramada. Si am redevenit Bobby.
La fel, pe internet.
Traim in economia atentiei, nu?
