De vreo saptamana am la mine un prieten care da nu’sh ce examene. Fost coleg de liceu, fost coleg de banca, mai exact. O singura problema are: desi i-am desemnat camera, adoarme numai la mine, in timp ce se uita la televizor. Si problema nu e ca adoarme, in sine, ci ca nu il mai pot urni din fotoliu, canapea sau scaun (unde adoarme). 120 kg sunt mult chiar si pentru mine. Ca urmare, trebuie sa il conving, sa trag de el (care, evident “nu dorm, mah, ce ai?”)…
Aseara, nimic deosebit. In timpul rezumtatelor la Champions League, omul sforaia de se scutura nu numai ap69, ci si etajul. Ma ridic, trag de el… dupa 5 minute se ridica… il pun pe linie dreapta…si ajunge la el in camera. Linistit, dau sa intru la mine, cand imi spune: “Ce naspa esti!” si merge inainte… Din pacate pentru el, “inainte” era tocul usii… Si fute un cap de toc de am crezut ca lesin de ras. Reactia lui? “M-am trezit!”
Fast forward spre dimineata. Ma trezesc, nu ca de obcei, la 9, pentru ca aveam de lucru. Dupa 10 minute, aud o bataie in usa, ii spun sa intre. El intra si intreaba (eu nu il vedeam), in dulshele grai moldovenesc: “Uai Bobby, ai idee de unde am urma asta in frunte?”. Cand m-am intors, am simtit ca lesin iar de ras: avea in frunte o dunga de 1cm, de la capul in gura aplicat tocului de usa azi-noapte. Frumos nu era neaparat ca avea ditamai cicatricea, ci ca el chiar nu isi aducea aminte cum a obtinut-o. I-am explicat, intre hohote de ras, la care el: “Cred ca m-am trezit, nu?”… in momentul ala am simtit ca ma sufoc de ras…
Acum este plecat prin cartier, isi cauta creion corector ca are un interviu, si nu vrea sa se duca de parca tocmai a venit de la bataie… Slabe sanse =))
