Nu sunt un mare sustinator al cauzelor sociale. Nu vorbesc de viata de zi cu zi, vorbesc de sustinere pe blog. Am sa scriu la un moment dat un articol detaliat despre asta. Acum, insa, pentru ca m-au pacalit doi prieteni sa le promit ca ii ajut, trebuie sa scriu de doua campanii cu donatie. Azi prima, maine a doua.
Prima e legata de UNICEF, pentru un proiect de reducere a abandonului scolar. Am fost intotdeauna de parere ca nimic nu se compara cu impactul educatiei formale asupra formarii tale, ca exemplele de persoane fara educatie care au reusit sunt, de fapt, exceptiile.
Eu am avut noroc de niste oameni extraordinari in viata mea, incepand de mic. Cand eram in scoala primara am avut un invatator (Viorel Onita), care ne chema la scoala de la 7:10 dimineata. Pentru cei care nu mai tin minte, la ora aia nu era lumina in scoala iarna, pentru ca statul comunist dadea drumul la curent in scoli la 8 fara 10, inainte de a incepe cursurile. Ei, invatatorul nostru ne chema cu 50 de minute mai devreme, ne punea in cerc in jurul lui, la lumina stalpului de iluminat public, practic, lumina care venea pe geam de-afara, si ne dadea sa rezolvam probleme de logica, de intuitie, uneori si matematica pura. Apoi ne intreba ce carti am citit (am avut noroc si de niste colegi extraordinari, care citeau dinainte de a intra la scoala) si ne punea sa povestim de ce ne-au placut, de ce nu ne-au placut samd. Sa vedeti certuri referitoare la Nautilus intre niste pici care nu ar fi ajuns nici sa se uite pe periscop, daca s-ar fi ridicat pe varfuri. Atunci am invatat sa imi sustin ideile si, cand nu am dreptate, sa ma enervez si sa caut un alt subiect in care sa am dreptate :D
Un alt om care m-a format a fost profesorul de modelism de la Casa Pionierilor (da, am facut si asa ceva). In fiecare an, de pe la 7 ani, mergeam in taberele de la Nvaodari, unde se tineau concursurile nationale de modelism. De la rachetomodelism pana la automodelism, am trecut prin toate: bucurie ca am castigat, deziluzia momentului in care pierdeai, rusinea celui care a venit nepregatit… Oricum, nu de asta voiam sa va spun. Profesorul Constantin Olaru a avut incredere in noi mai multa decat aveau parintii nostri: ne trimitea linistit sa rezolvam tot felul de probleme, fara sa ne faca sa ne gandim ca suntem copii, simteam ca ne trateaza ca pe niste adulti. Si, ca sa vezi, rezolvam problemele ca niste adulti (aproape :D ). In ciuda aparentelor, sunt un om timid (sau, ma rog, eram). Ei, cand “profu de auto” ne trimitea sa discutam cu cineva, sa luam nu stiu ce hartii, nu puteai sa nu rezolvi, pentru ca te simteai ultimul om: cum, sa nu ai curaj sa discuti cu cineva? Cum adica, nu te-a lasat sa treci de la poarta? Pai tu ce esti, un pustiulica?
Cei doi oameni de mai sus m-au ajutat mai mult decat as fi crezut posibil avand incredere in mine si dandu-mi posibilitatea sa ma dezvolt in directiile care imi placeau. Bineinteles, nu au fost singurii, nu pot sa uit profesoarele de info pe care le-am avut (cate table de probleme si scheme logice am umplut in clasa a 8-a, pregatindu-ma de concursul national de info de la Navodari, numai eu stiu), profesorii de sport care m-au ajutat sa joc handbal si sa am rezultate samd.
Toti copii ar trebui sa aiba astfel de profesori. Nu discutam acum de lipsa lor in invatamanul de azi. Eu refuz sa cred ca nu exista profesori care sa inspire, care sa te ajute sa te dezvolti. De asta cred ca initiativa celor de la UNICEF, initiativa pentru reducerea abandonului scolar, trebuie sustinuta de toti care au avut cel putin un astfel de profesor, de care sa isi aduca aminte zambind.
Cum poti sustine? Mergi la sustineUNICEF.ro pana la 15 ianuarie 2010 si doneaza.
Campania “Viitorul copiilor începe la şcoală” are ca scop schimbarea mentalităţii părinţilor, dar şi a factorilor de decizie/influenţă (profesori, primari, directori de şcoli, preoţi, inspectori şcolari ş.a) în privinţa importanţei educaţiei pentru viitorul copiilor. O componentă distinctă a proiectului constă în dotarea şcolilor implicate in proiect. O componentă importantă a acestui proiect este şi oferirea unui training care să-i ajute pe profesori să lucreze cu copiii care au avut frecvenţă redusă sau care în unele cazuri chiar au abandonat şcoala, întrucât aceşti copii au nevoie de o predare individualizată care să îi ajute să recupereze.
Ce mai asteptati?
