Post publicat initial pe AutoMod
BMW X6. Urata, agresiva, frumoasa, manelistica, singura in clasa ei, mare… O gramada de caracteristici, multe contradictorii pentru aceeasi masina. Eu am ramas cu o singura chestie: o masina care se conduce superb.
Am avut masina un weekend si ceva, timp in care am condus-o pe zapada, am bagat-o intr-o livada (nu va sfatuiesc), am condus-o pe A1, am condus pe serpentinele dintre Pitesti si Craiova (testand viteza maxima cu care poti intra si iesi din curbe) samd. In momentul asta, este masina pe care, daca mi-as permite sa bag 80.000E intr-o masina, mi-as lua-o.
Prima impresie
E mare. Nu Toyota Land Cruiser V8 mare, dar mare. E clar, nu e o masina de condus in Bucuresti (desi nu am avut probleme in a ma descurca), dar e masina pe care o vrei pentru iesit din oras.
Interiorul e plin de chestii micute, de care nu stii ca ai nevoie pana nu le ai: radioul are butoane pe care, daca le atingi cu degetul, iti apare ce post e, dar fara sa il activeze. Apoi, are usi care se inchid daca nu le inchizi ca lumea (magnetic doors), care se aud ca intr-un film SF. Are un fel de Heads-Up Display (viteza si antentionarile importante apar in fata ta, pe parbriz). Are un buton care iti activeaza automat frana de mana cand e masina pornita. Ce sa zic, e fun-fun-fun :)
A doua impresie
Am fost la Bran cand a nins. Am urcat pante lejer (cu cauciucuri de iarna si cu un motor de 3.5L si 288CP – motorul xDrive35d), am incercat sa fac masina sa alunece (sa faca drift), dar nu a mers – am reusit, pana la urma, in parcare, dar a fost nevoie de ceva efort :D. Am intrat in livada cu ea (si nu am iesit, deci nu intrati in livada cu masina, cand zapada e de 40cm si nu stii ce se intampla sub ea).
Am mers cu viteza mare pe sosele cu zapada. Am mers pe serpentine in care am intrat cu o suta si ceva de km la ora si am iesit cu acceasi viteza. Nu am simtit. Mi-a venit sa sarut masina cand mi-am dat seama cat de bine urmeaza trasa ideala la iesire, cat de sigura e.
Interiorul
E misto, ca orice masina premium (indiferent ca se cheama BMW, Mercedes, Audi, Lexus samd). BMW X6 are doar 4 locuri, insa. Desi probabil ca ar fi incaput lejer 3 persoane pe bancheta din spate, daca nu ar fi fost impartita clar in doua locuri individuale. Daca esti mai inalt, ai probleme in spate, dar scaunele sunt facute in asa fel incat “te duci” in jos, astfel incat spatiu este destul.
X6 are noua versiune de iDrive (care pe mine ma enerveaza de mor), dar are posibilitatea de setare de butoane individuale pe diferite comenzi, ceea ce elimina stresul ala cu cautatul functiilor la 130km/h.
Pe langa CD-player-ul obisnuit, X6 are si DVD si TV. Da, chiar m-am uitat la TVR. Desi nu merge decat cand e oprita masina.
Scaunele fata au controale electrice, inclusiv pentru partea superioara a scaunului, in sensul ca spatarul se “rupe” in doua bucati – un a superioara, care se misca, si una inferioara, fixa (prima data cand vad asa ceva). Fiecare loc din masina are incalzire si ventilatie proprie (excelente cand e super frig afara :D si presupun ca si cand e cald, dar nu am avut cand sa testez).
Pe ansamblu, interiorul este exact ce astepti de la o masina premium, cu tendinte sport. Te simti bine in ea, ai multe butoane, care chiar fac cate ceva :) Aluminiu pe usi, calitate buna.
Cum se conduce
Superb. Motorul raspunde foarte repede apasarii pedalei (desi e diesel), tinuta de drum e impecabila. Nu spun de suspensii, ca nu simti socurile, zic de faptul ca, datorita unei chestii care se numeste Adaptive Drive, masina nu se inclina la curbe. La modul ca 130km/h curbe periculoase nu se simt. Ca ai impresia in permanenta ca masina scapa de sub control, si totusi nu se intampla. Dimpotriva, masina iese linistit pe trasa ideala de parca nimic nu s-ar fi intamplat :) Timp in care tu transpiri pentru ca esti sigur ca “de data asta nu mai iese cum trebuie”.
Din cauza ca atunci cand apesi pedala chiar se simte, butonul de kickdown nu are efect atat de puternic (ca la Z4, unde exploda). De la 2500 de turatii sare la 4000, dar chiar nu simti foarte tare. Nu stiu daca asta e neaparat bine, dar masina accelereaza fara probleme oricum.
Ca orice masina puternica, nu iti dai seama ca ai ajuns la viteza mare decat dupa cum se aude curentul (cand nu e muzica pornita) si, de la un moment dat, dupa “maraitul” motorului.
Sa va mai spun ceva despre directia activa: cand esti in oras, rotile se misca mai usor (nu ai nevoie decat de o rotatie completa de volan pentru a intoarce masina la 180 de grade, spre deosebire de doua, la o masina normala). Cand ajunge peste 100km/h, volanul se comporta normal, ca la o masina obisnuita.
Am recitit ce am scris si nu reiese prea tare entuziasmul, asa ca spun din nou: este o super masina. Este perfecta pentru condus sportiv, este indeajuns de mare incat partenerii la trafic sa iti acorde un anumit respect (nu mi-a taiat nimeni calea cu o depasire la mustata), te duce aproape peste tot (atat timp cat exista o dara oarecare de sosea). Sincer sa fiu, nu cred ca as lua-o prea mult in offroad, oricum, pentru ca banuiesc ca cel mai bine se simte pe sosea.
Consumul e ok (am avut medie de 13l/100km), cu maxime cam la 17-18l/100km. Bineinteles, consum ok pentru masina de fata.
Desi nu m-a deranjat in mod deosebit (am invatat sa conduc cu oglinzile laterale de cand conduceam o Dacie papuc carosata acum ceva multi ani), vizibilitatea spate este destul de redusa, din cauza caroseriei de tip coupe. Bine, ai senzori de parcare pe toate partile, deci te descurci – exista si o versiune cu camera video pe spate, dar nu era in dotarea masinii avuta in teste.
Concluzie:
O masina care se conduce superb. Chiar spuneam cuiva ca, in momentul acesta, daca as avea 72.000E +TVA cu care sa nu am ce face, masina asta as lua-o. Pentru ca inca am ce face cu banii, nu imi voi lua, dar e clar ca merita. Poate sa nu iti placa designul, dar in mod cert te vei simti extraordinar la volanul ei. Si nu ma refer aici la cocalarismul statului intr-un BMW la semfor, ci la senzatiile extraordinare la drum lung si in serpentine.
Galeria foto aici.