Da, chiar surprinzator.
Dar sa incepem cu inceputul: eu sunt fan Shrek. De la prima parte, m-am uitat ca un copil tampit la desenele animate (cred ca am vazut primul Shrek de 20-30 de ori). Iar cand am vazut primul Kuga, in imagini, m-am gandit ca seamana extrem de mult cu personajul respectiv. Uitati-va si voi in imaginea de mai jos si spuneti ca nu e asa (daca nu vedeti asemanarea, e clar, nu aveti destula imaginatie):
Ei, chiar daca nu vedeti asemanarea, eu o vad si asta a insemnat ca m-am atasat de masina fara macar sa o conduc vreodata. Cu toate astea, acum o saptamana am avut, intr-un final ocazia sa conduc un Ford Kuga. Cu pachet personalizat pe el, cu 163 de CP sub fundul meu, cu destinatia Constanta, la nisip si mare.
Masina arata extrem de bine. In ciuda clasei, iti da senzatia ca e mult mai mare, mai solida, mai sigura. Liniile Ford din generatia anterioara sunt evidente, iar pachetul personalizat o face si mai misto. Pe bune, chiar arata extrem de bine. Iti da o senzatie extrem de placuta cand cobori in parcare si o vezi sau urci la volanul ei.
Avand in vedere caldurile din ultima perioada si migratia excesiva a bucurestenilor spre mare am decis, cand am plecat, sa mergem pe traseul Calarasi-Ostrov-Cobadin-Topraisar-Agigea-Constanta. Un traseu nu neaparat greu, dar cu drumuri ceva mai libere, ceva mai proaste si mai valurite si cu potential de iesit de pe sosea (voluntar, pentru a testa masina) mai mare decat ceea ce oferea A1 :)
Si trebuie sa spun, din nou, ca masina m-a suprins. Placut. Ford nu are cea mai buna reputatie cand vine vorba de masinile de pana acum cativa ani, dar efortul facut dupa 2008, cand a fost singura companie auto in Statele Unite care nu a luat bani de la guvernul american, se vede: interiorul nu e rau deloc, chiar daca nu e cel nou, care e superb, de la ultimul Focus. Totul e la locul sau, iar ceea ce m-a incantat peste masura sunt suporturile pentru cot de pe portiera (de pe maner si de pe geam). Ca sa intelegeti: eu am cazut acum ceva timp si mi-am ciobit ceva prin cotul stang. Asta inseamna ca de fiecare data cand imi sprijin cotul pe portiera soferului ma doare de mor. Ei, nu si in cazul lui Kuga, care are niste zone moi special pentru asa ceva. E prima masina la care descopar asa ceva si trebuie sa va spun ca, in ciuda faptului ca nu e cine stie ce, pentru mine ar putea decide cumpararea unei masini (evident, in situatia in care am redus cautarea la 2-3 masini si nu stiu ce sa aleg).
Un alt lucru deosebit, care e perfect pentru oras si cumparaturi: portiera din spate a masinii se deschide in doua parti: apesi pe butonul de sus, se deschide doar geamul din spate, sa arunci rapid ceva in portbagaj. Ai de carat un sac de cartofi? Nu-i nici o problema: apesi butonul de jos si se ridica toata portiera din spate pentru a-ti lasa loc la un portbagaj imens.
Cum se conduce? Bine. Chiar foarte bine. Masina sta perfect pe sosea si iti ofera ceva ce, de exemplu, GLK-ul, nu imi oferea: o pozitie mai ridicata de condus. Si asta in situatia in care eu conduc cu scaunul lipit de podea. Kuga “incepe” mai sus. Asta te ajuta cand conduci pentru ca vezi mai in fata, vezi deasupra masinilor din fata ta si ai timp sa previi eventualele eveimente rutiere mai repede.
Motorul masinii nu e rau deloc, calc-o putin si se duce unde vrei. Dar, trebuie sa recunosc, mi-as fi dorit un motor mai puternic. Pentru ca sunt eu nebun, probabil, dar cred ca si masina, din cand in cand, ar fi vrut. Pentru ca pare asa de solida, asa de bine legata… :)
Offroad nu am mai iesit. Nu am mai mers dupa vaci pe dealuri. Si pentru ca am incercat sa o conduc ca cineva care o foloseste in mod curent, in oras si putin pe drumuri mai proaste. Si asa ca am mers pe niste drumuri de tara din zona in care se face acum A3. Erau drumurile alea asa de rupte de camioane, nu aveti idee. Dar masina nu a strambat deloc din nas. Gauri, pamant, balti. Orice a primit a livrat: ne-a dus unde aveam nevoie.
Si ultimul lucru: Ford Kuga e in acest moment pe sfarsit de generatie. Asta inseamna ca, daca sunteti atenti, puteti gasi niste oferte foarte bune la masini noi. Inclusiv (sau mai ales) la BDT, dealerul care ne-a dat noua masina sa o testam. De altfel, puteti vedea ce oferte sunt la dispozitia cumparatorilor aici.
Masina pe care am condus-o eu era un Kuga cu dotari Individual, adica Duratorq – 2.0TDCi 163CP PowerShift A6 (Euro 5) – 4×4. Asta inseamna ca avea si cutie automata. Pachetul interior, cu piele neagra si margini albe, este foarte misto iar senzatia pe care o ai e ca esti intr-o masina mai scumpa. Ei, masina asta, un fel de full-options, asa, este vreo 37,000E. Ceea ce nu e mult deloc pentru ce iti ofera.
P.S.: apa era super misto: calda si curata. Sa tot ai masina asta si pretextul de a o duce la mare :) Imi pare rau ca nu am ajuns cu ea si pe drumurile dinspre Tulcea, incolo. Eh, alta data :)