La Social Media Snowcamp obisnuiam sa ma retrag in fiecare seara la biliard. Nu pentru ca nu imi placeau oamenii sau pentru ca eram disperat dupa biliard, ci pentru ca o parte din noi cantau la karaoke. Si desi cantau misto (pe bune!), eu nu puteam sa comunic nimic cu nimeni de langa mine pentru ca era sunetul foarte tare.
Iar la biliard… well, ne puteam auzi. Si am avut acolo cateva dintre cele mai interesante discutii din toate cele 3-4 zile de Social Media Camp. Am discutat atunci cu cativa oameni despre campanii, despre implicarea brandurilor, despre campanii sociale. Asta pentru ca cei implicati in discutii stiau exact ce vor sa stie sau ce vor sa intrebe.
Din pacate, insa, nu e ceva constant la evenimente. Iar la Social Media Summer Camp nu ar trebui sa fie in mod deosebit, pentru ca ai 4 zile in care ai timp sa discuti cu oamenii cu care vrei sa vorbesti. Eu as sugera urmatoarele:
1. Pregatiti intrebari din timp
Cand am avut primul interviu (la radio) cu Jeremy Wright (in 2006) am avut o lista cu 86 de intrebari. Nu ma astept sa aveti 86 de intrebari, dar cateva ar fi cazul :)
2. Pregatiti intrebari specifice, la obiect
O intrebare de genul “cum ajuta social media companiile” nu e la fel de buna precum “cum poate ajuta Facebook promovarea campaniei noastre de strangere a gunoiului intre tinerii de la 25 la 30 de ani?”. Evident, e putin exaxgerat, dar cu cat e mai specifica intrebarea, cu atat e mai bun si utilizabil raspunsul.
3. Nu acaparati timpul vorbitorului
Am vazut des persoane care intreaba ceva, apoi inca ceva, apoi inca ceva, si inca ceva, pana ce tot timpul alocat vorbitorului e, de fapt, alocat numai raspunsurilor intrebarilor unei singure persoane. Stiu ca toti avem nevoie de raspunsuri, dar la Social Media Camp exact asta e misto: ca poti pune intrebarile detaliate si ulterior. O singura intrebare pe sesiune de Q&A e indeajuns. Si e dovada de respect si pentru ceilalti participanti la eveniment.
4. Discutie mai lunga? Anuntati inainte!
Din cauza ca Social Media Camp e o intalnire informala exista o gramada de momente cand se genereaza discutii: cand mananci, cand dansezi, cand raspunzi la emailuri. Daca stiti ca vreti mai mult de 5 minute, spuneti ca ati vrea sa aveti o discutie mai lunga si lasati persoana respectiva sa aleaga cand. Nu de alta, dar eu nu arat gingas deloc cand vreau sa ajung la baie si trebuie sa raspund la intrebari… de exemplu :P
5. Intrebati! Intrebati! Intrebati!
Eram la Dublin, ma pregateam pentru Demo Day. Aveam un trainer foarte bun pe partea de prezentare, care tocmai terminase de explicat ce avea de zis. Am ridicat mana si am spus: “Andrew, I have a question!”. La care el, zambind: “Of course, Bobby, when don’t you have one?”. Cam asta e ideea: intrebati. Orice. Eu, cel putin, nu am o problema sa va raspund (inclusiv cu “nu stiu”). Dar nimeni nu va poate ajuta daca nu faceti pasul asta.
Cam gata. Imi doresc o gramada de discutii misto la Social Media Camp. Mai ales ca simt ca e posibil ca Marta sa nu ma mai invite si data viitoare (ca nu imi place sa cant :D ), deci macar acum sa mai am si eu parte de discutii interesante :D