“Cand iesiti din lift la stanga, apoi la dreapta!”
Nu asa imi aminteam eu traseul, dar m-am gandit ca portarul nu a inteles foarte bine unde ma duc eu. Nu m-am chinuit prea mult cu ideea, pentru ca nu era asa de important, oricum.
M-am apropiat de lifturi. Eram convins ca sunt 4, asezate cate doua pe cei doi pereti ai culoarului. Surpriza a fost mare cand am vazut ca, de fapt, erau 3, pe partea dreapta, paziti (asa cum imi aminteam), de doua ghivece mari de flori. In fata lor este un perete gri inchis, care imi da senzatia de cutie metalica.
Am intins mana sa apas pe butonul liftului din mijloc (B, cum era identificat pe placuta gri murdar de deasupra), pentru a fi complet surprins: liftul nu avea butoane. Nicaieri, langa usile metalice, nu se vedea macar un buton. Poate un bec, poate un ecran tactil. Nimic.
Pentru o fractiune de secunda am ramas blocat in fata. Grabindu-ma, ajunsesem la nici 30 de cm de usa, astfel incat aproape ca imi vedeam reflexia in metalul usilor ascensorului. Poate ca asta e si motivul pentru care nu vedeam butoanele, care se aflau in dreapta primului lift. Era de fapt o tastatura, ca de telefon. Cifrele negre nu iti dadeau posibiltatea sa le ratezi, decat in situatia in care nu esti obisnuit cu un astfel de mod de apel: apesi numarul etajului, apoi pe ecran iti apare, clipind si insotit de un sunet ca scos de un purcelus lasat fara mancare de maica-sa (Scroafa!), litera ascensorului in care trebuie sa te urci.
Tot B. Etajul V. Predestinat.
Acest articol este scris ca tema in timpul workshop-ului Blogoree, despre continut cu Vlad Petreanu. Articolul ar trebui sa fie despre observatii. Nu prea mi-a iesit, cred, dar mi-a placut ce mi-a iesit. Nu e specific pentru ce scriu eu pe acest blog, si nu voiam sa credeti ca am luat-o razna. Mai mult decat de obicei.
Workshop-urile Blogoree sunt parte a unui proiect pornit cu Romtelecom.
