Am ajuns in Delta. Este aproape 1 noaptea si e liniste. Nu va puteti inchipui ce liniste, aproape. Ma rog, auzi ganganii si pasari, dar e aproape melodic ritmul. Ca si cum, in departare, o formatieciudata canta in continuu folosind orice numai nu instrumente muzicale: zgomote din natura, batai de inima, greieri disperati… Din cand in cand mai auzi cate ceva de la proiectiile de scurt metraj din cadrul Anonimul. Ah, si cate un sforait. Produs de cineva neidentificat inca.
Acum, de exemplu, se aude ca si cum un stol intreg de pasari (rate, gaste, ce-or fi) bat din aripi sa se ridice. Bineinteles, ulterior mi-am dat seama ca nu e altceva decat jetul de apa al irigatiei care loveste o bucata de plastic, ceva. Si totusi, pentru moment, aproape ca ma asteptam sa vad pasarile plecand una cate una, ca in documentarele de pe Animal Planet.
Sunt pe terasa camerei pe care o impart cu Zoso si Victor Kapra si a inceput sa se auda si o chitara. Nu imi dau seama daca imi place sau ma enerveaza ca imi strica linistea.
Am venit cu o salupa destul de rapida, care era atat de joasa incat ajungeam cu mana in apa, aplecat. Mi-am dat seama iar (pentru a cata oara?), ca imi place viteza. Stateam aplecat, cu mana in jetul de apa aruncat de sub barca, si singurul lucru la care ma gandeam era cum dracu sa fac sa tin si mana in apa, si sapca sa nu zboare. As fi stat asa in continuu. Cand saream (mai greu), peste valurile lasate de alte barci ma uit fericit in jur, sa vad daca se mai bucura cineva. Nimeni. Cel putin nu era vizibil.
Pentru moment, Delta nu este pentru mine decat o serie de senzatii. Plus multi oameni (sute) intr-un cinema in aer liber, urmarind o femeie foarte frumoasa (Penelope Cruz), intr-un film poate putin cam lung.
Postul este publicat datorita netului furnizat de un modem Vodafone, imprumutat pentru saptamana in curs
