Acum ceva timp scriam un articol pentru Cosmopolitan. Cu toate dubiile de rigoare, avand in vedere ca scriam pentru o revista pentru femei, si nu voiam sa par ca ma pricep la femei mai mult decat in realitate. Adica deloc.
Se pare, insa, ca efectul a fost diferit. Pentru ca zilele trecute am fost contactat de Nivea (da, da, ei :D ), sa scriu un articol de sustinere a Manifestului pentru frumusetea naturala. Mda, exact eu.
Bineinteles, inainte de a scrie, m-am uitat la cei care au scris deja (Cabral si Dragos Bucurenci), dar doar asa, in fuga, sa nu scriu la fel cu ei. Mai bine nu ma uitam. Pentru ca acum stau intins in pat, cu laptop-ul in brate, si ma gandesc ce as mai putea adauga pe langa ce au zis ei (da, e ok, puteti sa cititi posturile lor si sa reveniti aici dupa asta :P ).
Pana la urma, cand eram si mai pusti decat sunt acum, si ma uitam ca prostul in reviste Bravo aduse din Germania (ce vremuri!), mi se pareau superbe tipele pe care le vedeam in poze. Desi sora-mea (intotdeauna a fost mai desteapta ca mine) imi zicea: bah, nu fi prost, sunt pline de machiaj si au sutiene push-up. Si???? Mai conteaza? La 15-16 ani??? :)) Sunt superbe!
Evident, cupa de la sutien si fata de papusa Barbie contau mai mult decat orice. Ce conta ca ea nu putea sa scoata doua vorbe coerente… era buna, frate!! Fanteziile zburdau vesele pe campiile sinaptice ale mintii mele, de obicei populate din plin… dar sa nu intram in detalii sordide.
Si totusi, in viata de zi cu zi ma trezeam ca nu imi plac “vedetele” liceului, ca nu vreau sa ies cu “printesele” din facultate. Desi, cand ma intalneam cu ele prin cluburi, aratau de multe ori aproape de ceea ce vedeam in reviste. Daca mai aveau si gust, cat de cat, la imbracaminte, chiar aratau foarte bine. Si da, in intunericul complice de multe ori treceam cu vederea peste tipa draguta din colt, care nu avea insa ochii scosi in evidenta de trei contururi de culori diferite. Sau fata cu zambet superb de la masa de alaturi. Pentru ca nu reprezentau un trofeu, nu erau fetele din revista.
Bineinteles, cu cateva (nu multe!) am ajuns sa ma vad si a doua oara. De obicei pe zi, la vreo terasa. Si de cele mai multe ori ajungeam acolo, ma uitam ca prostul in jur si, pana nu ridica mana, nu o recunosteam. Pentru ca era complet diferita de tipa superba de aseara. Uneori era in continuare draguta, dar de cele mai multe ori dezamagirea era cumplita.
Si da, nu sunt ipocrit, sa spun ca doar “frumusetea interioara” conteaza cand vreau sa ies cu cineva. Eu vreau si una, si alta. Si daca ma pacalesti cu una dintre ele (frumusetea exterioara sau interioara), sansele sunt mari sa nu ne mai vedem foarte curand. Sau deloc.
Revenind, insa, la poveste: la cateva zile dupa ce ma duceam in club, ma intalneam pe strada, la facultate, undeva, cu cate o tipa care mi se parea extrem de cunoscuta. Si mergeam la ea sa o intreb de unde o cunosc. Si ghiciti cine era? Tipa draguta din colt sau domnisoara cu zambet frumos de la masa de-alaturi. Care descopeream ca are niste ochi superbi, cu ocazia asta.
Un mic ocol: da, chiar intreb femeile de unde le stiu. Da, sunt mai lovit cu leuca-n freza, am vazut in anul I o fata atat de frumoasa pe strada incat m-am dus si am piscat-o de brat, pentru ca nu credeam ca e pe bune, chiar exista. Exista. Si nu a fost foarte impresionata de gestul meu. Dar, dupa ce am zis “o femeie asa de frumoasa nu poate sa existe”, a zambit. Iar eu m-am intors si am plecat, pentru ca eram sigur ca o voi mai vedea (intr-un oras mic ca Vasluiul natal era normal). Dar Bucurestiul e diferit, din pacate, pentru ca nu am mai vazut-o de-atunci – daca citesti, da un semn! Daca esti maritata, cu copii, lasa! Nu imi strica amintirea :P
Si totusi, ca sa revin la ideea initiala, de ce o recunosteam pe tipa draguta? Pentru ca ea nu avea stratul de fond de ten peste 1cm, pentru ca ochii erau doar usor conturati, nu avea conturul triplu, pe scurt pentru ca era aceeasi cu cea pe care o vedeam in club. Si, ca sa vezi surpriza, dimineata, cand ma trezeam (rar!) langa ea, nu ma speriam ca m-am imbatat (fara sa beau alcool!) si m-am trezit in casa altcuiva. Sau macar cu sora ei mult, mult mai urata langa mine.
Am aberat destul. Acum, 10 ani mai tarziu si teoretic mai multa minte, ma uit rareori dupa trofee (nu sunt ipocrit, nu zic ca nu as… sta de vorba cu una, daca nu ar trebui sa fac mare efort pentru asta), iar dimineata, cand ma trezesc – la fel de rar – langa cineva, ma bucur ca este aceeasi persoana langa care am adormit. Cu ochii frumosi, cu zambet misto, care dupa ce iese de le baie sa plece unde are treaba aproape ca nu are nimic pe fatza. In afara de o tenta usoara langa ochi, sa ii scoata in evidenta numai cat e nevoie, putin fond de ten, sa nu se vada ca nu a dormit decat cateva ore, putin anticearcan…
Ca o concluzie, imi plac femeile care folosesc mult machiaj, cele care folosesc deloc? Nu. Prefer o femeie care sa stie sa foloseasca exact atat cat trebuie. Pentru ca atunci cand o cunosti sa fie mai mult ea, nu fondul de ten.
Imi plac femeile perfecte? In nici un caz. Vreau o femeie cu defecte, defecte de care sa ma pot indragosti. Vreau sa ma pot uita la ea si sa o tachinez pe seama faptului ca are un ochi putin mai sus decat celalalt, sau ca atunci cand rade face gropita doar intr-un obraz, sau ca nu are nasul asa de carn pe cat ar vrea… Vreau o femeie de care sa imi pot aduce aminte, nu o poza dintr-o revista, care, insa, cand o mangai, iti lasa in palma numai “var”.
Si, pentru ca sunt sigur ca se va gasi o femeie care sa ma “scuture” – nu v-am iubi altfel, clar -, as vrea sa aud si parerile celorlalti “domni” (pun intre ghilimele pentru ca suntem niste golani, in realitate). Si, daca vreo tipa mai curajoasa vrea sa scrie un articol despre “Frumusetea la barbat, intre mai frumos ca dracu’ si ala din nustiuce serial (sau superbul Bobby Voicu, la alegere :P )”, ii ofer cu caldura blogul meu ca spatiu de exprimare. Cu link catre autoare, bineinteles, ca asa se face in online :D
P.S.: si pentru ca e vorba de un articol pentru o campanie, ii rog pe aceiasi “domni” sa treaca pe la poll-ul din dreapta si sa bifeze acolo raspunsul la 2-3 intrebari. Poate asa scapam de femeile cu fondul de ten cat degetul.
Si da, stiu ca nu sunt superb, cum am zis mai sus. A avut mama grija, pe la 17 ani, sa ma intrebe: “Bai Bobby, ce vad fetele astea la tine? Pentru ca tu esti urat…”. Si vorbea serios. Raspunsul meu? “Le fac sa rada!”.
