Ieri am fost la Poenari. Una din cetatile frumoase si bine intretinute din Romania. Am urcat 1500 de trepte ca sa ajung la ea, mi-a iesit sufletul pana sus. Dar a meritat. Cetatea e bine intretinuta, are o pasarela care suplineste lipsa unei bucati din cetate (o bucata care a cazut, impreuna cu stanca pe care era construita, acum ceva zeci de ani), are panouri care iti spun povestea cetatii samd.
In mijlocul iernii, sus erau 20-30 de oameni. Care urcasera 1500 de trepte.
Discutam cu cineva acum ceva timp si imi spunea ca romanii nu sunt interesati sa viziteze monumente istorice, ca tot efortul depus de mine pentru a atrage atentia asupra problemelor pe care le are arheologia romaneasca e in zadar, ca nu se va schimba nimic. Ca problema nu e la cei care ar trebui sa dea banii necesari, ci la faptul ca romanii nu sunt interesati.
Vizita mea la Poenari mi-a aratat ca nu e asa. Pana nu incerci sa urci treptele alea nici nu realizezi cat de mare e, totusi, efortul de a ajunge la cetate. Daca romanii (si cativa americani) sunt dispusi sa faca efortul asta in plina iarna, de ce nu ar veni sa vada cetatile la care se ajunge mult mai usor? Ar veni, cred eu, daca ar avea ce sa vada, mai mult decat niste pietre, daca ar gasi o poveste, daca ar gasi 2-3 panouri care sa le spuna ce s-a intamplat acolo.
Cei care ma cunosc deja stiu ca sunt “obsedat” de cetati. Ca m-am indragostit de Dobrogea pentru ca acolo ai istorie la fiecare pas. Si ca ceea ce as vrea in 2011 ar fi ca tot mai multa lume sa afle ca pot vizita cetatile din Romania, pentru ca atunci ar fi mai usor sa gasim bani pentru arheologie, pentru ca am arata ca romanii vor sa isi stie istoria.
