Un lucru pe care trebuie sa vi-l spun inainte de a trece mai departe: problogging-ul (sau sa scrii blog-uri pentru bani) nu este usor. Nu este sursa de bani in urmatoarele 2 saptamani, nu este usor (parca aud: “Hai, taci! Stai pe scaun, la calculator, si scrii… oricum toata ziua stau pe net/ma joc/citesc, macar sa si castig bani din asta” – veti vedea ca nu e chiar asa) si, cel putin acum, trebuie sa scrieti in engleza pentru a castiga bani cu adevarat.
Subiectul blogului: important?
Cel mai important lucru in problogging este reprezentat de subiectul blog-ului. Daca iti alegi un subiect prost, poti munci degeaba sau rezultatul va fi redus in comparatie cu efortul depus. Ori poti sa descoperi ca de fapt nu iti place subiectul si consecinta va fi continut de calitate proasta, care nu va atrage cititori si, ca rezultat, nu iti va aduce castiguri.
Cum iti alegi, in aceste conditii, nisa in care sa scrii?
Majoritatea celor care vor sa inceapa un blog cu care sa castige bani citesc cateva articole pe tema asta, afla care sunt temele cele mai rentabile dpdv financiar si aleg clar: un blog despre mesothelioma, sau despre avocati, sau despre credite. De ce? Pentru ca Google, prin Traffic Estimator din Adwords (necesita inregistrare, care e gratuita) spune, la momentul acestui articol asa: mesothelioma, 50$/click; lawyer, 28$/click; credit: 21$/click. Hm, la un calcul rapid, iti iese ca nu ai nevoie decat de un click, hai doua, pe zi, ca sa traiesti cel putin bine (si sa ai dileme de genul: imi iau BMW X5 sau Mercedes ML?). Well, think again! In primul rand, pentru leasing, este necesar sa declari veniturile sau sa creezi firma :D si, din pacate, nu merge asa usor cu clickurile.
Bun, am inteles, asa nu! Dar cum e Asa DA?
Aveti nevoie de un subiect despre care sa va faca placere sa scrieti, sa fiti la curent, sa va pasioneze. Altfel, mai bine nu incercati: va veti plictisi repede, in momentul in care veti vedea ca nu aveti clickurile respective.
1. Brainstorming
Luati un caiet (sau o pagina de Notepad, pentru cei care prefera calculatorul) si, in 10 minute, faceti rapid o lista cu ceea ce va place si cu lucruri la care va pricepeti: hobby-uri, informatii pe care le cititi in mod curent, munca samd. Nu uitati, este vorba de brainstorming, asa ca in cele 10 minute, nu incercati sa analizati nimic: faceti doar o lista cat mai mare. Daca va intereseaza de ce capacele de la canal sunt rotunde, asta scrieti :)
2. Analiza temelor
Folositi cateva unelte (tools) oferite gratuit pe internet pentru a analiza diferitele teme propuse. Va intereseaza doua elemente: cat de des este cautat subiectul respectiv pe internet si cat de mult se plateste pentru un click (plecam de la premiza ca veti folosi pentru blog Google Adsense. Este usor de implementat si nu necesita multe cunostinte pentru a imbunatati sistemul). Uneltele sunt:
- Overture Keyword Selector Tool
- Wordtracker– necesita inregistrare gratuita si ofera o versiune limitata (trial), dar care este foarte buna pentru a gasi sinonime pentru cuvintele care va intereseaza
- Google Trends
- Google Keyword Tool
Aceste unelte va pot ajuta sa va faceti o idee despre cat de cautat este un subiect pe internet. Chiar daca sunteti experti in pietricele fara colturi, este posibil ca un blog despre asa ceva sa nu aiba un succes deosebit, pentru ca subiectul nu este prea cautat. Dupa ce gasiti un domeniu cu un numar de cautari rezonabile (10.000 – 20.000 pe Overture e ok), verificati cat de valoros este el pentru cei care utilizeaza Adwords folosind Traffic Estimator din Adwords (necesita inscriere gratuita). Este posibil ca perioada cretacica sa aiba multe cautari, dar probabil ca nu veti gasi prea multi advertiseri pe aceasta tema. Cautati cuvinte care sa aiba o valoare pe click rezonabila (o medie de 1-2$ la un click maxim de 5-6$ este ok, pentru inceput) si cu cat mai multe cautari raportate de Traffic Estimator.
Si totusi, am 10 teme! Nu este cam mult? Micsorati nisa!
Ei, sa speram, cel putin, ca aveti mai multe teme din care sa alegeti, teme care respecta factorii de mai sus: au trafic rezonabil si valoare relativ mare pentru un click. In plus, va si place sa scrieti despre ea. Acum, o problema pe care o puteti avea este ca ati ales un domeniu prea aglomerat sau o tema prea dificil de acoperit (daca ati ales sportul ca tema, probabil ca ar trebui sa scrieti 48 de ore pe zi ca sa puteti acoperi tot ce se intampla zilnic).
Trebuie sa va gasiti nisa. Nu veti putea concura niciodata pe nise mari (sport, calculatoare, bijuterii, moda samd), pentru ca exista deja corporatii care acopera asa ceva, cu bani de reclama, angajati permanenti samd. Ceea ce trebuie sa faceti este sa micsorati aria de acoperire: daca vreti sport, alegeti un sport anume despre care sa scrieti (daca e fotbal, insa, ati putea sa alegeti doar o echipa, doar o competitie sau ceva asemanator, pentru ca domeniul este deja mare), daca vreti calculatoare, alegeti un anumit tip (laptop, desktop, dupa procesor, dupa placa de baza, dupa brand) samd. Repetati pentru fiecare nisa in parte tot procesul (cat trafic, cam care este valoarea unui click samd).
Concluzie:
Recitind de la capat acest articol, imi dau seama cat de mult pare: analize, comparatii… De ce sa nu va apucati sa scrieti si gata? Puteti face si asa ceva, insa s-ar putea sa aveti surpriza sa constatati, dupa 2-3 luni, ca domeniul ales este unul care fie nu plateste prea mult, fie nu este indeajuns de cautat. Si atunci, ati pierdut cateva luni aiurea.
Nu uitati, problogging-ul este, totusi, o sursa de bani, o afacere. Chiar daca este ceva ce faceti cu placere, trebuie sa priviti totul ca o afacere!
Puneti-va intrebarea, ati porni o afacere fara sa va interesati inainte de eventualele oportunitati de castig?