In primul rand, dati-mi voie sa incep cu o urare de bine pentru toata natia de politicieni din Romania. Sau, ok, pentru aia care se ocupa de drumurile din Maramures. Pentru ca drumuri mai proaste nu am vazut. Nicaieri. Nici macar la bulgari, pe vremea in care drumurile la bulgari erau proaste rau.
Drumurile proaste ne dau programul peste cap destul de tare, din pacate: timpul de deplasare aproape se dubleaza si ne tot forteaza sa nu mai ajungem la diferite puncte, sa tot negociem unde mergem, unde nu, sa mancam pranzul la 6 seara samd.
Ziua a inceput bine, cu plecare zambitoare din Bistrita, la 10. Stiam, de pe harta, ca vom avea mai multe zone pitoresti (Pasul Tihuta, Pasul Prislop), asa ca eram pregatiti sufleteste de locuri frumoaste.
Primul loc frumos a fost, insa, lacul Colibita, la care am ajuns intamplator, cand am vazut ce aproape era pe harta. Si nu am regretat, poza de jos fiind una dintre multele care arata ce frumos era acolo. Evident, am mers pe cel mai prost drum posibil, dar de data asta la alegere, pentru ca am ales un drum mai scurt. Care a meritat, insa, pentru ca astfel am avut posibilitatea sa mai vedem un codros. Nu am idee ce e, dar scriu asta ca sa se bucure Doru.
Zic de Doru pentru ca el ne-a pacalit ca putem merge la Cascada Cailor cu masina. Fara sa ne spuna ca el a mers cu super masini de offroad. Deci nu am vazut cea mai inalta cascada din tara. Dar am sa ajung, pentru ca zona e foarte misto si, din pozele de pe net, cascada e superba.
Ultima parte a zilei a fost mai plina in puncte de interes: Manastirea Barsana, Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighetul Marmatiei, Cimitirul Vesel de la Sapanta. Si, intr-un final, pranzul. Adica la ora 18:00. Undeva, in comuna Desesti, la o pastravarie super, unde nenea ala isi facuse cascada. Da, ati citit bine, o cascada de vreo 10m.
Pastravaria Alex, caci asa se numeste, e locul unde Doru si-a luat-o in freza de la “lady of the house”, ca o rasplata parca pentru cat le-a chinuit pe fete (Anca si Gabi) toata ziua. Oricum, trebuie sa spun ca Maramuresul / Tara Oasului sunt pline de oameni mucaliti: ajunsi la Sapanta, dupa vreo 10 minute de prima masina, intreb la intrare:”Ati vazut cumva prietenii nostri? Sunt imbracati tot asa, in albastru!”. La care casiera, zambind: “Nu, azi toti erau in rosu!”.
Una peste alta, Memorialul de la Sighet este ceva ce trebuie vazut. Oarecum similar cu Dachau, unde am fost anul trecut, dar mult mai apropiat, prin distanta in timp si prin faptul ca, in camera cu “viata cotidiana in comunism” descopeream bucati din propria viata.
E un loc unde ar trebui sa stai ore in sir numai sa citesti tot. Eu mi-am luat o carte si DVD-ul, pana la urma, pentru ca mai aveam drum de facut.
Astazi ajungem la Cluj, asa ca va asteptam acolo, in Irish Pub, dupa ora 20:00.
P.S.: poze pe Flickr (doar cateva), linkurile vin la un moment dat
