Ieri am sarit cu parasuta. Prima data in viata mea. Daca initial, cand am fost invitat, am zis “Da!” imediat, cu vreo doua zile am inceput sa ma gandesc mai bine: daca nu se deschide parasuta? Daca se intampla ceva si ma desprind de partenerul meu de saritura (am sarit in tandem)? Daca, daca, daca, daca…?
E adevarat ca, sincer sa fiu, nu am auzit niciodata de un accident de parasutism (in afara de filme). Si, din ce am aflat ieri, riscul de accident cu parasuta e mai mic decat riscul unui accident mortal cu masina. Cam de 10 ori mai mic. Chiar mai putin de-atat. Si totusi, zi de zi ne urcam in masina.
Eu am o relatie foarte sanatoasa cu frica: ea apare tot timpul, eu ii zic sa plece. Uneori reusesc, alteori nu (cum e frica de mers pe motocicleta prin oras, pe care nu am reusit sa mi-o inving de cand am luat permisul, acum doi ani si ceva). Legat de parasutism, insa, nu mi-a fost frica. De la bun inceput. Deloc. Nu am idee de ce, pentru ca tot incercam sa imi explic ca e periculos samd. Ca poate nu e cel mai bun moment in viata sa patesc ceva.
Am zis ca asta e, sigur imi va fi teama cand voi ajunge acolo. Nici macar. Apoi cand ma voi urca in avion. Asa de frica mi-a fost incat, din cele 20 de minute cat am urcat cu avionul, 10 le-am sforait. Apoi, cand am vazut pamantul din usa avionului, abia m-a tinut instructorul sa sar, pentru ca eu nu mai voiam sa astept numaratoarea :)) Intr-un final, am simtit instructorul numarand si… eram in aer :) Cu ochelarii picati de pe ochi pe gura, pentru ca nu erau indeajuns de stransi.
In cadere am reusit, la un moment dat, sa imi aranjez ochelarii si sa ma uit in jos. Sincer sa fiu nu am simtit curentul, nu am simtit frica, eram prea ocupat sa fiu bucuros ca plutesc, sa vad pamantul de la inaltimea unui SimCity mai realist decat ai vrea, plus, si mai si, admiram curbura pamantului :)
In caderea libera initiala zgomotul e infernal, pentru ca viteza de coborare e undeva la 200m/s. Si, deodata, parasuta se deschide si te opresti. Si totul devine ireal de linistit. Auzi numai, din cand in cand, parasuta de deasupra, timp in care poti, in sfarsit, sa te uiti mai atent jos, sub tine.
Aterizarea e mai lina decat am crezut: ajungi rapid jos, te mai ridici putin si… aia e :)
Nu am tremurat la coborare, nu m-a luat frica nici atunci cand am realizat ca tocmai am sarit cu parasuta, nimic.
Prin urmare, cat e de normal sa nu iti fie frica atunci cand sari cu parasuta?
Daca va tenteaza (eu sigur mai sar!), cautati-i pe cei de la TNT Brothers. Sunt doi frati (evident!) de 26 si 28 de ani (Dragos si Bogdan), cu peste 2000 de salturi la activ, care fac asta weekend de weekend (pentru ca in timpul lor liber, in timpul saptamanii, merg la munca :P ). Detaliile le gasiti aici, aerodromul este undeva pe langa Clinceni. Sfatul meu? Daca a sarit Adrian Ciubotaru, caruia i-e frica de mers cu avionul, ce sa mai zic? Nu ai nevoie de cursuri, toata experienta nu ia mai mult de o ora, cu tot cu pregatire si saritura :)
P.S.: din pacate nu am, pentru moment, poze din zbor, doar o bucata destul de mica de filmulet, pentru ca am reusit sa busesc DVD-urile. Cand le recuperez, veti vedea si voi :P (versiunea de mai jos e aranjata, cat de cat, de Razvan)
