Ma uitam la ea de vreo 15 minute. Bineinteles, nu ma uitam insistent (credeam eu), dar nu ma puteam abtine sa nu ma uit.
Prima data cand am vazut-o veneam in prima zi de scoala si era pierduta in fata liceului. Nu o stiam si m-a surprins, pentru ca liceul nu era chiar asa de mare, ne stiam toti intre noi, macar din vedere. S-a uitat la mine, parca vrand sa ma intrebe ceva, dar s-a hotarat in ultima secunda sa intrebe o boboaca.
Uitasem complet de momentul acesta cand am vazut-o iar, pe holul scolii. Nu am apucat insa sa vad unde intra pentru ca l-am vazut pe proful de engleza. Si nu prea aprecia prezenta pe holuri inainte de a ajunge el: in fiecare an am avut cel putin un 2 din astfel de motive.
Dupa vreo saptamana vine la mine unul din cei mai buni prieteni ai mei si imi spune: “Ai vazut ce prospatura a venit la noi la liceu?”. Ma jur, in momentul respectiv m-am gandit la o profesoara :))
Am vazut “prospatura” cateva zile mai tarziu, cand in sfarsit si-a facut curaj sa iasa in pauza. Si, in sfarsit, am avut timp sa ma uit mai atent: satena, ochi albastri, par carliontat. Si da, arata bine, colegul meu avusese dreptate.
Intr-o alta pauza, in alta zi, m-a surprins, cred, uitandu-ma la ea. Si mi-a zambit. M-am facut ca ploua pentru ca, pe bune, ce naiba sa fac? Imi placea mult, dar nu puteam sa ma duc la ea sa ii spun: stii, eu sunt Bobby, imi place cum zambesti. Cred ca ar fi ras de mine o saptamana intreaga. Nu numai ea, ci si fetele din clasa ei.
Si, intr-un final, am ajuns iar de unde am inceput: ma uitam la ea de 15 minute. Eram la aceeasi petrecere, eu stateam intr-un colt si ma uitam… Se vedea ca nu se simte foarte bine, nu parea genul care sa vrea prea multa atentie, desi era inconjurata de lume. Si simteam, cumva, ca stie ca ma uit si ca ii place. Ceva ma impiedica, totusi, sa ma duc sa ii vorbesc. Poate faptul ca nu eram cel mai indraznet om de pe planeta, ca imi lua zile in sir sa imi fac curaj sa vorbesc cu cineva care imi placea sa fi fost un motiv. In plus, ce puteam sa ii spun? Buna, sunt Bobby, imi place cum zambesti? Da, stiu, ma repet, dar chiar si acum, cand imi aduc aminte, ma trec fiori de neliniste. M-am uitat cu incredere catre o sticla de bere lasata pe masa, poate ca asta era remediul de care aveam nevoie…
Povestea de mai sus nu e reala. Dar testand pe cativa prieteni, toti au vrut imediat sa afle ce se intampla mai departe. Pentru ca, la un moment dat in viata, toti am simtit asa ceva, si rezonam cu experienta personajului. Nu stiu cum simt fetele, exact, dar ma gandesc ca nu foarte diferit. Da, povestea difera de la om la om, dar starea de neliniste, lipsa de curaj in a iesi din zona de confort… toti le stim, pentru ca ni se intampla.
Ce e cu povestea de mai sus, totusi?
Saptamana trecuta am fost la Avatar – (multumesc, LG! pentru cine nu l-a vazut, mai departe e un mic spoiler). Si discutand despre film cu cineva, mi-a zis: “ce misto e, din cauza ca tu experimentezi lumea prin ochii avatarului tau te atasezi de mediu, devii mult mai interesat de actiunea filmului si ajunge sa iti pese de personaje”. Si i-am zis ca la fel e si in blogging: trebuie sa spui o poveste pentru a atrage, ceva care e in sincron cu cititorii tai (da, stiu, ce lame, despre ce discut si eu dupa un film :D ).
Mai sus e o poveste. Care v-a facut sa dati click pe “more” sau sa dai scroll repede peste poza… ca sa cititi ce urmeaza. Pentru ca toti am fost acolo, nu? Cand am vrut sa luam decizii si totul in noi striga “NU!!!!!!!! Nu vreau sa iau decizii, vreau sa stau linistit!!!! De fapt nu iese oricum, deci nu are rost!!!!”. Dar despre asta voi scrie in curand.
In concluzie: spune povesti. Fa-ti cititorul sa astepte ceea ce urmeaza sa ii spui. Dar nu il pacali, asa cum am facut eu, oarecum, aici. Leaga povestea de subiect si incearca sa o spui doar in doua paragrafe… Pe urma, scrie iar, si iar, si iar. Pentru ca toti avem nevoie de povesti. Si sa stim ca nu suntem singurii care trecem prin anumite lucruri. Un articol mai detaliat despre “storytelling” gasiti pe FocusBlog (link sugerat in comentarii de Dan Lee)
Ia sa vad, voi spuneti povesti?
Later edit: Simona spune aceeasi poveste din punctul “ei” de vedere. Ia sa vedem, mai accepta cineva provocarea? :)) iese de-o leapsa? :D
