De fapt au fost ceva mai multi. Cred ca echipa mea (5 persoane) a plantat in total vreo 200 de pomi.
Cand? Sambata. Unde? Pe centura Ploiestiului. Cine? O gramada de voluntari adunati de Tara lui Andrei (un proiect Petrom).
Anul trecut nu am reusit niciodata sa ajung la plantari. Am fost plecat indeajuns de mult incat de fiecare data cand prietenii mei au fost sa nu reusesc sa ajung.
Pana la urma, insa, m-a ajuns din urma :))
Astfel, sambata trecuta, trezit mult prea devreme (ora 7 nu e ora normala de trezit, da?), m-am urnit spre Adrian Ciubotaru, sa il culeg pentru a merge la Piata Revolutiei, de unde urma sa plecam cu autocarele catre destinatie. O parte dintre voluntari (cea mai mare parte) era deja acolo – oameni ciudati, s-au trezit si mai devreme. Am plecat pe la 9:30, eu cu Adi fiind… presa :))
Trebuie sa multumesc echipei Petrom, fetelor de la Ogilvy, Monei Nicolici. De fapt, nu stiu daca sa le multumesc sau sa le blestem. Va zic in timp :)) Pentru moment ma bucur ca m-au convins sa vin. Discutam data viitoare :)) Oricum, TaraluiAndrei (mai ales componenta de online, cu jocul samd) mi se pare un proiect foarte misto. Scoala lui Andrei, noua componenta, mi se pare la fel de interesanta.
Sar putin peste drum, peste intalnire cu Geanina Corondan care facea un “making of” samd. Va spun doar ca am ajuns la teren (care parea mult mai mare decat din satelit :)) ), unde erau o gramada de oameni care asteptau startul. Pe la 10:15 am inceput: o echipa de 5 (Oana, Cristina, Vlad, Mihai si cu mine), porniti sa planteze macar 250 de stejari – numarul stabilit pentru fiecare voluntar fiind de 50 de pomi. Pana la urma, impreuna cu Mihai am sapat vreo 200-250 de gauri. Apoi am ajutat la plantat. Intr-un final a venit ploaia, asa ca am plecat mai devreme decat era cazul.
Pe scurt, am plantat niste pomi. Mai mult, insa, in cativa ani ma voi lauda ca randul 10 din padurea de stejari de pe marginea centurii Ploiestiului e plantat de mine. Soarele m-a ars pe gat, duminica aveam o febra musculara teribila (desi asta nu m-a impiedicat sa castig FotbalTweetMeet cu echipa mea – votati-ma la FotbalAdevarat :D ), insa senzatia e… de implinire. Nu pot sa zic ca am fost entuziasmat, ca am fost in extaz – trezitul devreme nu ajuta -, dar pot sa spun ca pe drumul inapoi asa ma simteam: implinit. Ca si cum facusem ceva ce conteaza.
M-as mai duce? Nu stiu. Probabil ca da, daca pot negocia trezirea la 10. Pentru ca de mult nu am mai simtit atata conexiune cu niste oameni necunoscuti. Mihai, colegul meu de sapat, nu dormise de 24 de ore, ca fusese la munca, dar a sapat mai mult decat mine. Cristina nu i-a ajutat niciodata pe ai ei la gradinarit, dar a fost cea care ne-a dirijat, practic, pentru ca stia cel mai bine cum se planteaza. Vlad a convins pe cineva sa vina dupa-masa la plantat, Oana abia astepta ca cei trei pusti ai ei sa poata veni si ei la sapat. Eu… eu eram singurul fara poveste :) Acum am una: randul 10 din padurea de stejari.
Mai multe imagini (diferiti fotografi):
