Azi discutam cu o prietena care ma intreba, in gluma, de ce vreau eu sa fac programul cu cetatile, ce simt cand ma duc si vad “pietrele alea” (cum le spunea, facand misto de mine). Si mi-am dat seama ca eu, cand merg la Adamclisi sau la Histria, la Ibida sau la Enisala, parca vad oamenii de-atunci pe strazile inguste, pe trotuare… si imi dau seama ca pentru majoritatea acei 400-500 de oameni care traiau acolo era tot universul…
Apoi, in seara asta, am vorbit cu cel mai vechi prieten al meu. Pe Internet, bineinteles. Si mi-am dat seama ca, desi e plecat din tara, desi ne vedem destul de rar, stiu despre el o gramada… Si mi-am adus iar aminte de senzatia avuta acum multi ani, cand abia incepusem sa scriu pe acest blog… de drag de internet. Si acum, ca si atunci, las aici un gand bun pentru internet. Pentru ca prietenii sunt la o apasare de mouse distanta, chiar daca ne despart mii de km.
