Guest post scris de Razvan Dinu.
In acest weekend, la Sibiu, a avut loc Dementor Rally Show, ocazie cu care Renault a invitat cativa jurnalisti sa participe la eveniment. A fost prima data cand am vazut cum este sa fii prezent la un raliu pe macadan. A fost o experienta unica pentru mine sa vad 45 de piloti de raliu, plus echipele lor, luand startul si vrand sa-si demonstreze fiecare in parte ca el este cel mai bun. Mi-a placut mult agitatia, efervescenta care era in jurul fiecarui pilot, mecanicii care pregateau masina cu o viteza foarte mare… Era o energie de neimaginat. O lume pe care pana atunci nu o mai vazusem. Desi pilotii, inainte sa urce in masini, mi se apreau foarte relaxati, atunci cand erau in masina dadeau tot ce puteau. Insa, la final, unii au demonstrat ca, cel putin pentru aceasta etapa, sunt mai buni ca altii.
In prima zi, vineri, Titi Aur, multiplu campion national, a castigat la grupa H+K fiind urmat de Tempesta si de catre Elisei Groza. La grupa N2 toti pilotii au concurat cu masini Dacia Logan, insa cel care si-a adjudecat titlul de campion a fost Vali Porcisteanu, vicecampion in 2010 in Campionatul National de Raliuri.
David Botka si Danny Ungur s-au impus in ultima zi a Dementor Rally Show la grupa N, respectiv la grupa A. David Botka a trecut in finala de la grupa N de Vali Porcisteanu, iar Danny Ungur l-a invins, la grupa A, pe Vlad Cosma.
Insa, pentru mine, cea mai interesanta experienta de la Sibiu s-a intamplat duminica cand m-am dat cu masina lui Edwin Keleti, un Renault R3 (masina pe care el si Victor Ponta concureaza). Si nu m-am dat doar o tura de raliu, ci trei. Senzatia a fost unica!
Daca Edwin cunostea foarte bine traseul, eu nu stiam la ce sa ma astept atunci cand m-am urcat alaturi de el in masina. Mi-am pus pe cap o cagula si apoi casca, stransa foarte bine de catre unul dintre mecanici. Dupa ce m-am pus pe scaun am fost “legat” cu vreo 5 centuri de siguranta de catre un domn din echipa lui Edwin. Practic, eram cu tot corpul lipt de scaun. Normal ca imi puteam misca bratele si picioarele, dar cu corpul eram unu cu scaunul. Asta pentru siguranta in caz de pericol. Cursa a fost mai cool decat mi-am putut imagina vreodata. Momentele cele mai “hard” au fost atunci cand masina sarea practic in aer cativa metri iar senzatia de gol era una de teama combinata cu o placere maxima data de adrenelina si atunci cand, intr-o curba foarte stramta, aveai senzatia ca intri in parapet… Asta a fost dupa prima tura. La urmatoarele doua am stat foarte relaxat. Deja ma obisnuisem cu viteza, cu stilul lui Edwin de condus si cu siguranta pe care mi-o dadea acest om stiindu-ma cu el in masina. Il inteleg acum pe Ponta foarte bine pentru ca, la finalul cursei, i-am spus lui Edwin ca deja iubesc viteza si implicit raliul!
